Îmbălsămarea – principii de bază

servicii funerare imbalsamare

Îmbălsămara este una din cele mai vechi practici funerare, de fapt este unul dintre serviciile funerare de bază. Se practică încă din cele mai vechi timpuri cu scopul de a opri (sau întârzia cât mai mult) descompunerea unui corp după moarte. Sunt cunoscute metode de îmbălsămare încă din Egiptul antic, dar a fost un procedeu folosit de vechii asirieni, sciți, perși… toate marile popoare. La fel, se poate spune despre îmbălsămarea ca practică funerară că era folosită și de către popoarele din America de Sud, acestea la rândul lor cunoscând procedeul.

Se cuvine însă să remarcăm că îmbălsămarea, ca etapă inițială sau inclusă pe parcursul unor grandioase ceremonii funerare, deși a fost cunoscută de marile civilizații antice, fiecare dintre acestea avea alte principii, alte metode și folosea chiar și alte substanțe. Tehnicile variau în funcție de condițiile climatice și bogățiile solului în fiecare caz în parte.

Elementul comun al îmbălsămării este acela că are o motivație religioasă. Toate ceremoniile funerare erau axate în jurul unui element central, respectiv pregătirea trupului pentru a trăi dincolo de moarte. Absolut toate îmbălsămările erau un element funerar ce avea acest scop, asigurarea defunctului că va avea acces la viața veșnică, deși viziunea asupra felului în care se realiza această etapă funerară era diferită de la o religie la alte, în cele mai multe cazuri existând foarte puține lucruri în comun.

Poate că un stil aparte al ceremoniilor funerare era în Grecia antică, unde nu se practica îmbălăsmarea ci incinerarea.

Se poate spune că îmbălsămarea, ca obișnuință a marilor servicii funerare ce constau de multe ori în ceremonii fastuoase, a cunoscut de-a lungul timpului succese remacabile. Astfel, sunt cunoscute cazurile celebre de îmbălsămare a unor personalități binecunoscute, amintim doar pe Lenin, Mao Zedong sau Eva Peron.

Să mai spunem despre îmbălsămare, privită sub aspectul spectacolului funerar, că durata acesteia tinde să se reducă în permanență. Astfel, dacă în timpul ceremoniilor funerare din Egiptul antic, de exemplu, îmbălsămarea dura 70 de zile, astăzi datorită condițiilor noii societăți totul se termină în maxim câteva ore.

Îmbălsămarea ca serviciu funerar contemporan

Fundamentul serviciului de îmbălsămare modern și contemporan, reprezintă o practică a unui ceremonial funerar definitivat în mare parte la începutul secolului XX. Deși școlile medicale, înainte de război, se bazau pe diverse metode europene de conservare a corpurilor moarte în scopuri de instruire, cei mai mulți oameni nu au avut nicio cunoștință a procedurii de îmbălsămare și detestau orice intervenție nenaturală în procesele organice ale organismului în descompunere. În perioada interbelică integritatea corpului mort era o chestiune practic necunoscută pentru neinițiați.

În fapt, îmbălsămarea ca practică funerară a fost dintotdeauna apanajul unor persoane bine instruite, era o îndatorire cu aspecte sacre și pusă la adăpost de ochii indiscreți.

Astăzi îmbălsămarea se bazează și respectă teoriile contemporane despre sănătatea publică și salubrizare, mulți susținând că organismele îmbălsămate nu mai reprezintă o amenințare pentru sănătatea umană a unei comunități, lăsând corpurile să putrezească în pământ în mod natural.

O altă caracteristică a îmbălsămării este estetica modernă funerară, de a oferi cadavrului un aspect mai plăcut, bine conservat și putând fi vizibil ochilor. În cele din urmă îmbălsămarea pare să răspundă într-un anumit nivel, la nevoile și dorințele oamenilor dintr-o comunitate etnică, rasială și religioasă, iar procedeul ca practică funerară a fost adaptat în toate religiile contemporane, mai mult, fiind împrumutate cunoștințe tehnice de la o cultură la alta..

Îmbălsămarea este o metodă de conservare temporară a corpului, pentru a face mai ușor transportul corpului pe distanțe lungi și pentru a lăsa rudelor suficient timp de a programa și organiza serviciile funerare, permițând corpului să fie văzut dintr-un sicriu deschis. În plus fată de conservare, îmbălsămarea ajută la protecția împotriva riscurilor pentru sănătate. Îmbălsămările sunt făcute de tehnicieni atestați și sunt făcute de asemenea în cele mai multe cazuri de pompele funebre, acestea din urmă deținând practic un fel de monopol al serviciilor funerare în ansamblul lor.

Pentru îmbălsămarea organismului se injectează o substanță chimică de conservare a sistemului circulator. Folosind un aparat special sângele este îndepărtat și înlocuit cu fluidul de îmbălsămare. Această metodă este impusă de lege și se efectuează de către personal autorizat, ce este pus la dispoziție de către firma funerară la cererea expresă a rudelor decedatului.

În urma acestei operațiuni este eliberat un certificat de îmbălsămare cu mențiunea că decedatul poate fi transportat pe o distanta mai mica de 30 de km și depus la capelă. Conform legii 102/2004 îmbălsămarea nu mai este obligatorie dacă familia hotărește sa nu depună corpul in spațiul public sau să-l transporte pe o distanță mai mică de 30 km.

Refrigerarea poate păstra de asemenea corpul, dar nu este o metodă de îmbălsămare.

În încheiere, să mai spunem despre îmbălsămare că în marile aglomerări urbane începe să-și piardă din importanță, ceremoniile funerare tradiționale începând să fie destul de serios schimbate în esența lor, în sensul că incinerarea tinde a deveni un serviciu funerar preferat.